“We are all embers…from the same fire.”
Are pasul apasat si nu zambeste niciodata in timpul mersului. Poarta mereu dupa el cate-un ziar, o cafea, iar in buzunarul stang al tricoului pachetul de tigari. Pare un om dur. Asta la prima vedere. Cu timpul insa, ajungi sa descoperi in el un om cu un simt al umorului peste masura si-o pofta nebuna de viata. Rade zgomotos si ia peste picior pe oricine se afla in raza lui vizuala. Se prosteste ca un copil, gesticuleaza non-stop si-si mai arunca din cand in cand basca de pamant.
Putini sunt cei care ajung intr-adevar sa-l cunoasca. Pentru ei are, insa, mult mai multe de oferit.
Adora copiii mici. Si acestia, la randul lor, il iubesc neconditionat. Asa micuti cum sunt, cred ca afectiunea e cea pe care o disting, pe care o inteleg mai presus de toate. Si-o returneaza. In felul lor. Asa cum stiu ei mai bine.
Iubesc expresia fetei pe care o are atunci cand intra pe usa si ma gaseste acasa. Iubesc salutul pe care il avem si felul in care zambeste atunci cand ii povestesc ceva. Orice. Nu spune multe, dar simte o gramada. Si am invatat sa le disting pe toate undeva in spatele cuvintelor.
Il admir si sunt mandra de fiecare data cand, pe langa papucii plini de zgura, mai aduce cate-o cupa sau medalie. Pasiunea cu care povesteste fiecare meci, fiecare punct castigat sau pierdut, ma face sa-l astept de fiecare data cu o nerabdare greu de suportat.
Il admir pentru profesionalismul de care da dovada intotdeauna. Il iubesc pentru toate lucrurile pe care stie sa le faca. Si sunt fantastic de multe. Il iubesc pentru cunostintele pe care le are si pentru ca, de fiecare data cand am o intrebare, el e cel la care gasesc raspunsul.
Sa trebuiasca sa accept ca l-am dezamagit e cel mai mare chin pe care-l pot indura.
Sunt ‘baiatul’ lu’ tata. Si nu exista lucru pe lumea asta de care sa fiu mai mandra.
Caiet de doleanţe. 
îmi place mult cum scrii, ține-o tot așa că o ții tare bine :) :D
multumesc de compliment…astea sunt satisfactiile cele mai mari :)
intotdeauna satisfactia e maxima atunci cand esti apreciat/a.
Atunci cand vezi ca cineva comenteaza la un post, te simti motivat/a sa continui, chiar daca nu ai sute de comentarii, ci doar unul sau doua.
Imi place cum descrii afectiunea fata de tatal tau. Eu nu as putea. Eu stau destul de prost la capitolul comunicare cu parintii si asta nu pentru ca ar fi ei de moda veche sau incuiati. Ba din contra, sunt tineri și as putea discuta cu ei, cel putin cu mama. Doar ca pe parcursul anilor ce au trecut, au facut destule mistouri, si glume, pe care chiar daca le-am luat ca pe niste glume, s-a creeat un fel de bariera, bariera care incearca sa evite aparitia altor asemenea reactii. Dar ele oricum apar, nu pot fii oprite. Nu mi-e jena sa le spun, adica am spus si lucruri care pur si simplu i-au blocat, dar eu prefer sa ma destainui altor persoane, prietenilor sau chiar necunoscutilor. As putea spune ca parintii stiu mai putine despre mine, si despre ceea ce imi place cu adevarat decat prietenii mei. Am deviat putin de la subiect dar… de obicei vorbesc mult :)) (si ma repet, dar asta e alta poveste)
Sunt lucruri mici care par, la momentul respectiv, sa n-aiba nicio importanta. Si uite cum astfel de lucruri mici, dar poate multe, ajung sa deterioreze oarecum o relatie. Pacat, caci parintii sunt chiar singurii in care poti avea cu adevarat incredere. Parintii si fratii. Cu prietenii e relativa treaba. Cred ca si faptul ca am patit-o si am dat cu capul de nenumarate ori in ceea ce-i priveste a dus la inchegarea relatiei cu ai mei. Tot ce pot sa sper e ca ai parte de prieteni care compenseaza lipsa de comunicare cu ai tai. Care stiu sa asculte, sa inteleaga si sa ajute. :)