Three days. One week. A family.

Cred ca sentimentul generat de raspunsul ei se incadreaza undeva in categoria ‘tristete’. Nu suparare. Amaraciune. Pentru ca, prin asociere, rasplata pe care ei o primesc nu acopera nici macar un sfert din munca depusa. Si nu ma refer numai la aspectul financiar. Caci o multumire nematerializata in bancnote, insa transmisa pe cale nonverbala si simtita e mai presus de orice satisfactie si siguranta materiala.

In anumite locuri ale lumii e nevoie de doar cateva ore pe saptamana pentru a intretine o familie. Numar de ore care ofera libertatea de a-ti petrece timpul privind schimbarile prin care trece omuletul tesut din propriul tau ghem de ate. Caldura, apropiere, intimitate. Lucruri de care oricine ar trebui sa aiba dreptul sa se bucure. Lucruri care n-ar trebui sa constituie un privilegiu. Ci un drept mostenit prin nastere.

In alte locuri ale lumii e nevoie de 168 de ore nu pentru a intretine o familie, ci pur si simplu pentru a o mentine pe linia de plutire. O linie subtire si fragila ce nu-ti garanteaza nici macar siguranta unei zile de maine. Intr-o astfel de lume caldura se transforma in racoare, apropierea in distanta, iar intimitatea in strainatate.

„…pentru ca vreau sa fac parte din cat mai multe momente din viata copiilor mei. Iar muncind zi de zi ar insemna sa nu ma pot bucura indeajuns de prezenta lor.”

Anunțuri

~ de Andra pe 02/10/2010.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: