Asemanari

Era o senzatie cunoscuta. Stiam ca aduce cu cineva, insa nu reuseam sa-mi aduc aminte nicicum despre cine e vorba. Tonul vocii, felul de-a vorbi, gesturi, trasaturi. Da, si atitudinea. Mi-am dat seama ca, mai mult decat orice, instabilitatea era cea care ma transpunea in acel trecut pe care nu vreau sa mi-l reamintesc.

Am impartit si impartim si acum acelasi sange. Desi poate ca niciuna dintre noi nu e incantata sa recunoasca. O parte din copilarie ni l-am petrecut in camera ei de pe Aleea Nucului. N-am sa uit niciodata jucarioarele insirate pe raftul bibliotecii pe care le admiram si la care ravneam atat de tare. Au fost ani care ne-au despartit, sute de kilometri si probleme in familie. A fost decizia noastra sa trecem peste toate si sa le demonstram ca o legatura de sange nu se poate pierde printre neintelegeri, certuri si divorturi. Am si acum in fata ochilor scrisul ei de pe plicul alb. Abia am asteptat s-o vad si s-o strang in brate. N-a durat insa decat doua zile. Dupa care mi-am dat seama ca se transformase peste noapte intr-un om greu de inteles. Am incercat sa asociez instabilitatea cu care lovea zi de zi in mine cu durerea pe care probabil o purta in suflet. Am inteles insa ca nu era durere cea pe care o simtea. Era acea rautate mostenita de la un tata care a avut grija sa grija daca nu sa strice vietile celor din jur, macar sa arunce cativa nori asupra lor. Un soare ce n-a reusit sa lumineze mult timp. Un soare care se mai ascunde si acum din cand in cand.

Mai mult decat cuvintele ei m-a durut privirea plina de rautate. Sunetul pe care l-a facut usa trantita in urma mea o sa-mi ramana multa vreme intiparit in minte. Caci a fost cel care a pus punct.

Nu pot sa nu ma intreb cateodata ce s-o fi ales de viata ei. Daca s-a ales ceva.

Acum pot sa spune ca da, stiu de unde si acea senzatie familiara.

Anunțuri

~ de Andra pe 10/01/2010.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: