Maraton sentimental.
N-a fost o seara ratata. Per total. In schimb, toata buna dispozitie s-a spulberat undeva pe la ora 4 dimineata.
M-am simtit…okay. Cu putin ajutor din partea unui vin alb fantastic am reusit sa ma binedispun si sa-mi incarc bateriile pentru un maraton de 6 ore de stat in picioare. Am ras si-am povestit cum nici la o cafea nu puteam povesti mai bine. Am clasificat-o ca fiind o seara reusita in momentul in care am dat nas in nas cu o veche…cunostinta. Ne-am adus aminte de mesaje, telefoane, priviri rusinoase si tineri de mana. Eram copii. Si era atat de bine…:) As fi zis ca ceva s-a pastrat pana in ziua de azi. As fi zis.
Mi se demonstreaza din ce in ce mai des ca asa sunt ei. Si ca, uneori, chiar cer prea mult. Sunt ca niste copii mici. Cand apare o jucarie mai…noua, o lasa balta pe cea veche. Si se mai si uita curiosi la tine cand le spui in treacat ca pleci acasa. Pur si simplu. De ce? Simplu. Pentru ca va sta in fire. Si pentru ca n-am sa ma rog de voi. Niciodata.
Caiet de doleanţe. 